Supraviețuind.

Mi-am lăsat inima să hotărască. Am lăsat-o să lupte așa cum știe ea, dar s-a supărat rațiunea. Am făcut lucruri rele. Nu pot să le iau înapoi, iar ele reprezintă o parte din ceea… Continuă lectura

Undone

După ce plecase, ea era chinuită de gândul că va uita ceva important despre el. A făcut liste fără sfârșit cu tot ce i-a plăcut vreodată la el – mirosul lui când ieșea… Continuă lectura

Există muzică

  Există muzică care-ți face sufletul să se fărâme în bucățele, muzică care te face să suferi și-ți trezește o stare inexplicabilă de sevraj. Simt că o să-mi explodeze corpul, că-mi clocotește sângele… Continuă lectura

Molia și Flacăra.

    Eu mă complac în clipe de suferință meschine, și tăcere aproape imposibilă. El detestă singurătatea, detesta liniștea. Eu iubesc haotic, îl cert și țes intrigi și povești. El iubește simplu, curat,… Continuă lectura

Epuizare

Gura uscată. Prea uscată pentru a înghiți. Acesta era singurul gând care reușea să-i străbată prin minte. Pleoapele îi tresăriră. Vag, știa că există un motiv care ar fi fost o idee proastă… Continuă lectura

Nonsens

Astăzi ți-am întâlnit privirea fumurie, dar nu am zâmbit așa cum o făceam de obicei. Am încercat să evit să te împroșc cu mânie și dezgust, și am întors repede capul pentru ați… Continuă lectura

The fault in our stars

Povestea noastră de dragoste este una din poveștile alea epice, și nu voi fi capabilă să termin o frază fără a mă scălda într-o baltă de lacrimi. Tu știai. Tu știi. Dar nu-ți… Continuă lectura